Am aflat cu tristețe de trecerea la Domnul a unuia dintre ultimii supraviețuitori ai fenomenului Pitești. Petru Cojocaru avea aproape 96 de ani, dar s-a stins în mijlocul familiei, care i-a fost întotdeauna prioritate absolută. A fost un om de o modestie rară, chiar anacronică. Nu știu să fi vorbit despre închisoare până să ajung la el în 2008. Nici măcar familia nu știa prea multe, pentru că nu a vrut să îi încarce cu greutățile lui ori să aibă vreun complex. De atunci însă, a acceptat nu numai să își spună povestea în cadrul unui interviu publicat în „Experiențe carcerale în România comunistă”, ci și să apară în documentarul „Demascarea”, pe care l-am prezentat împreună inclusiv în Germania, ori să își publice amintirile.
Originar din Teregova, jud. Caraș-Severin, a absolvit liceul Traian Doda din Caransebeș și se înscrisese la Facultatea de Mine și Metalurgie din Timișoara, pe care n-a mai apucat să o termine, fiind arestat în 6 noiembrie 1948. Anchetat vreme de aproape un an întrucât Securitatea credea că avea legături cu grupurile de rezistență armată din Banat, a fost în cele din urmă condamnat la 10 ani pentru activitatea din cadrul Frățiilor de Cruce. Fiind student la data arestării, a fost trimis în Pitești pentru executarea pedepsei și a cunoscut torturile din camera 4-spital începând cu ultimele zile ale lui decembrie 1949. A mai fost închis în Gherla și Timișoara (pentru cercetări), fiind eliberat în 27 octombrie 1956. În ciuda obstacolelor din partea Securității, și-a reluat studiile la maturitate și a devenit inginer, lucrând apoi toată viața la Stația de Utilaj Greu (1966-1992).
Dumnezeu să-l ierte!
Pe domnul Petru Cojocaru l-am cunoscut prima dată tot prin intermediul scrisorilor. Țin minte și acum unde eram când am desfăcut nerăbdător scrisoarea de răspuns, precum și impresia puternică pe care mi-au făcut-o caligrafia dânsului, pe de o parte, și sensibilitatea deosebită care respira printre rândurile scrise, pe de alta. Nu-mi mai amintesc cum de mi-am găsit curajul să-i propun să îl filmăm pentru „Demascarea”, împreună cu regizorul Nicolae Mărgineanu, dar știu că felul dânsului de a fi și de a vorbi mi-a intrat la inimă de atunci. De altfel, mulți dintre cei care au văzut filmul mi-au mărturisit că Petru Cojocaru este „personajul” lor preferat, din aceleași motive. Apropo de sensibilitate: deoarece am familie în Timișoara, m-am dus, într-una din vizitele mele la dânsul, împreună cu mama mea. Ulterior domnul Cojocaru avea să o sune de Crăciun să îi facă urările creștinești și să-i recite o poezie.
Am îndrăznit apoi să îl invit la Pitești, pentru prima ediție a Școlii de Vară pe care am organizat-o acolo în dorința de a reînvia interesul oamenilor pentru subiect și pentru fostul penitenciar. Deși trecuse de 80 de ani, domnul Cojocaru a stat cu studenții pe tot parcursul celor patru zile de program plin, inclusiv într-o seară târzie, la o ieșire de socializare. E greu de cuantificat cât de mult a contat pentru participanții noștri (și pentru noi!) prezența domniei sale. Cu atât mai mult cu cât nu toate momentele au fost plăcute, dimpotrivă: era prima dată când se întorcea în fosta închisoare. Aproape imediat după ce a intrat în camera 4-spital, ochii i s-au împânzit și a început să rememoreze, cu voce tare, cum era organizată camera și unde erau torturate victimele. S-a lăsat apoi o tăcere adâncă.
Tot dânsul a fost persoana pe care am dorit-o alături de noi la Berlin, în 30 mai 2012, atunci când filmul „Demascarea” a fost prezentat publicului german de către Institutul Cultural Român. Probabil că istoria nu va reține acest moment, dar eu am simțit o mare bucurie sufletească știind că una din victimele tăcute a putut să prindă glas pe un podium important. Cu atât mai mult cu cât era în țara lui adoptivă și a fost adus acolo de fiica lui. La fel cum nu voi uita cu câtă recunoștință mi-a mulțumit că i-am lăsat mai multe exemplare ale volumului despre Pitești, pentru că astfel fetele dânsului au aflat, în sfârșit, mai multe despre destinul lui carceral.
(extras din prefața volumului Petru Cojocaru, Sub vremuri. Memorii din detenție, Editura Manuscris, Pitești, 2019)
