Gala istoriei contemporane

„Gala istoriei contemporane” este un proiect care presupune premierea celor mai bune lucrări pe teme de istorie contemporană din anul precedent. Obiectivul nostru este popularizarea istoriei contemporane și încurajarea autorilor și editurilor care publică sau traduc cărți pe această temă.

Deși istoria contemporană este un subiect de maxim interes atât pentru societate, cât și pentru mass media, puținii autori care aduc contribuții de cercetare importante în domeniu nu sunt suficient de bine (re)cunoscuți și promovați. „Gala istoriei contemporană” își propune să compenseze lipsa încurajărilor și condițiile materiale și logistice insuficiente prin premierea celor mai bune contribuții din domeniu într-un mediu de gală, dar și să încurajeze editurile care publică volume de istorie. Pe de altă parte, considerăm că, la fel ca în multe alte domenii, nu există încă o distincție clară între lucrările meritorii și cele mai puțin valoroase, iar publicul merită să aibă câteva puncte de reper (chiar dacă nu definitive) din acest punct de vedere.

Partenerul principal al acestui proiect a fost Fundația Hanns Seidel România. Prima ediție s-a desfășurat în 2016 la Teatrul Elisabeta, în vreme ce ediția a doua am desfășurat-o sub egida IICCMER la Teatrul Odeon. Proiectul are un site dedicat, pe care îl puteți accesa aici.

Promo Gala Istoriei Contemporane 2016

Rezumat video al Galei din 2016