Școala de Vară Fenomenul Pitești

Fosta închisoare Piteşti reprezintă centrul suferinţei fizice şi spirituale din toată perioada regimului comunist. Şcoala de Vară „Fenomenul Piteşti” îşi propune să întreţină memoria acestor suferinţe şi a oamenilor care le-au traversat prin prelegerile unor cercetători recunoscuţi, personalităţi culturale de seamă şi ale foştilor deţinuţi politici. Studenţii selectaţi beneficiază de 4 zile de program propriu-zis: seminarii, proiecţii de filme documentare sau artistice pe teme specifice, vizite de documentare (la fosta închisoare Piteşti, la închisoarea Jilava, în judeţ), slujbe religioase de pomenire a celor decedaţi în temniţe, dar și activități destinate publicului larg din Pitești: dezbateri, concerte şi alte activităţi. Suntem convinși, după opt ediții, că organizăm cea mai bună și plină de semnificații școală de vară din România, întrucât principalul ingredient l-a reprezentat întotdeauna atmosfera călduroasă care se creează între noi și participanți. Ne-am bucurat, de-a lungul anilor, să avem alături de noi victime ale fenomenului Pitești ca Petru Cojocaru, Constantin Rodas, Mircea Cojocaru, Ioan Chiriac, dar și alți foști deținuți politici. Am organizat, pentru publicul piteștean, două concerte deosebite: Vița de Vie Acustic (în jurul clipului pe care l-am realizat la piesa „Mori”, dedicată deținuților politic) și Robin and the Backstabbers (întrucât unul dintre componenții trupei este fiul lui Constantin Fântână, care a cunoscut ororile fenomenului Pitești). În 2018, am adaptat experimentul Stanford al lui Philip Zimbardo, oferindu-le participanților noștri cea mai intensă experiență de empatie cu deținuții. Dincolo de informațiile pe care le adună, Școala de Vară este realmente un moment important în dezvoltarea lor ca oameni.

Proiectul nostru fanion, Școala de Vară s-a desfășurat în fiecare an în perioada 2012-2019, chiar și atunci când am renunțat la orice altă activitate a CSIC. Printre invitații noștri s-au numărat Theodor Paleologu, Liviu Pleșa, Ruxandra Cesereanu, Dan C. Mihăilescu, Ioana Voicu-Arnăuțoiu, Sorin Lavric, Adrian Petcu, George Ardeleanu, Vadim Guzun, Florin Muller și alții.

Rezumat Școala de Vară „Fenomenul Pitești”, 2014