A fost nevoie de multă muncă invizibilă, dar avem, în sfârșit, un prim pas vizibil: am lansat în mod oficial identitatea vizuală și site-ul proiectului Casa Elisabeta Rizea.
Foarte pe scurt: ca toate proiectele importante care țin de memoria națională, și acesta este unul 100% privat. Asociația Elisabeta Rizea (înființată de strănepotul Elisabetei) va restaura casa luptătoarei și va ridica două edificii noi: o casă de oaspeți și o sală multifuncțională, în așa fel încât ansamblul să poată intra într-un circuit de turism cultural.
Deocamdată, mulțumită donațiilor strânse anul trecut la Cluj în cadrul „Sferei Donatorilor din Transilvania / Transylvanian DonorSphere”, am reușit să avem un studiu geotehnic pentru consolidarea și restaurarea casei soților Rizea și am construit acest site pentru ca, încet-încet, lumea să afle ce vom face acolo. În lunile următoare vom continua să lucrăm la materiale de prezentare ale proiectului și să începem să gândim evenimente de strângere de fonduri.
Centrul de Studii în Istorie Contemporană a acumulat deja o experiență importantă în gestionarea proiectelor culturale, pe lângă cunoștințele istorice necesare. Și, ca de obicei, preferăm să investim timp și bani (deși nu-i prea avem) în asemenea cauze. Personal, mi-aș dori să facă la fel și cei mulți care stau pe margine și dau sfaturi, dar nu se implică deloc 🙂