După vizita Papei

Prea multă ură, prea multă răutate, prea multă dezbinare. E ceea ce ne caracterizează spațiul public, ba din păcate și relațiile dintre noi. Dar avem și energii pozitive, nefolosite pe deplin.
Am văzut mulți oameni ieșiti pe traseul Papei, bucuroși să îl salute. Martiriul episcopilor catolici iese la lumina zilei în acest sfârșit de săptămână, dincolo de specialiști ori de credincioșii de rând ai ritului. Slavă Domnului!
M-aș bucura ca vizita Papei să ne inspire și pe noi, ortodocșii, să continuăm să ne cinstim martirii, ba chiar să o facem mai cu sârg. (Din punctul acesta de vedere, a fost foarte benefic faptul că BOR a declarat 2017 an omagial pentru apărătorii ortodoxiei în timpul comunismului.)
M-aș bucura ca președintele României să cinstească cu adevărat suferințele foștilor deținuți, nu doar vorbind despre un muzeu al comunismului pentru care nu s-a făcut nimic concret. De exemplu, mi se pare obligatoriu din punct de vedere moral ca în fiecare an să participe de 9 martie la festivitatea de la monumentul Aripi. Personal, nu prin consilier.
În mod asemănător, mi-aș dori ca premierul să participe alături de doi miniștri la eveniment. În fiecare an. Chiar dacă sunt momente în care nu se înțeleg cu ocupantul vremelnic al Palatului Cotroceni, la astfel de momente ar trebui depășite luptele politice, așa cum deținuții sau partizanii au trecut peste diferențele lor. La fel, capii principalelor culte religioase.
Ne convine sau nu, un stat este condus de oameni politici, oricum ar fi ei (din păcate, provin dintre noi, deci sunt ca noi, doar la un alt nivel). Ne convine sau nu, media dictează de cele mai multe ori subiectele de pe agenda publică. Prin urmare, singura modalitate realistă de a ne cinsti eroii la nivelul la care ar merita este acesta: instituirea unei cutume a prezenței obligatorii a principalilor lideri ai statului, deci și a presei la un eveniment anual dedicat suferinței lor. Abia atunci ar afla și populația largă despre dramele semenilor noștri. Le datorăm libertatea și demnitatea (atât cât o mai avem). Le datorăm respect și iubire. Și, mai ales, le datorăm fapte și gesturi concrete, nu doar discursuri electorale. Am mai spus-o și o repet: îmi doresc din suflet să prind (curând!) vremurile în care mii de oameni se vor aduna la Aripi de 9 martie. Atât de multe mii, încât poliția să fie nevoită să închidă circulația în zonă. Iar oamenii de pe margine să se gândească cu drag la jertfa deținuților în loc să-și arate nemulțumirea pentru greutățile din trafic