30 septembrie – 6 octombrie

30 septembrie

1928 – Se naște la Sighetu Marmației Elie Wiesel, supraviețuitor al Auschwitz-ului și câștigător al Premiului Nobel pentru Pace în 1986
1938 – Se semnează Acordul de la München între Germania, Italia, Franța și Marea Britanie, prin care Cehoslovacia a fost obligată să cedeze regiunea sudetă Germaniei
1941 – Începe ofensiva germană asupra Moscovei
1943 – Tudor Arghezi publică pamfletul violent „Baroane”, despre ministrul Germaniei la București, Manfred von Killinger. Este internat pentru un an în lagărul de la Târgu Jiu
1946 – Se pronunță sentința în procesul principal de la Nürnberg. 22 de lideri naziști, inclusiv Joachim von Ribbentrop și Herman Göring, sunt condamnați la moarte sau la închisoare
1966 – Botswana își proclamă independența față de Marea Britanie
1974 – Generalul Francisco da Costa Gomes devine al 15-lea președinte al Portugaliei, în urma unei crize guvernamentale

1 octombrie

1924 – Se naște Jimmy Carter, președintele democrat al Statelor Unite (1977-1981)
1948 – Adoptarea, la Cluj, a „Proclamației de revenire” a Bisericii Române Unite (Catolice) în sânul Bisericii Ortodoxe Române, de către un grup de 36 de preoți, la instrumentarea regimului comunist. Episcopul Iuliu Hossu îi excomunică pe toți participanții la adunare
1949 – La cererea Moscovei, România denunță tratatul de prietenie cu Iugoslavia
1949 – Mao Zedong proclamă Republica Populară China (Ziua Națională) în urma înfrângerii forțelor naționaliste
1960 – Federația Nigeriei își câștigă independența față de Marea Britanie, dar o păstrează pe Regina Elizabeta a II-a ca suveran
1967 – Se emite decretul pentru scoaterea în afara legii a avortului
1982 – Helmut Kohl devine Cancelarul Germaniei în locul lui Helmut Schmidt
1988 – Mihail Gorbaciov devine șeful statului sovietic (președintele Sovietului Suprem)
1991 – Președintele Ion Iliescu îl desemnează prim-ministru pe Theodor Stolojan

2 octombrie

1935 – Se naște Paul Goma, scriitor și fost deținut politic (1956-1958)
1938 – Moare Alexandru Averescu, conducătorul Armatei Române în Primul Război Mondial și prim-ministru în 3 cabinete (1918; 1920-1921 și 1926-1927)
1958 – Fosta Guinee Franceză își proclamă independența, devenind Republica Guineea, sub conducerea lui Ahmed Sékou Touré

3 octombrie

1922 – Încep lucrările de 2 zile ale Congresului al II-lea al PCR, care se afiliază la Internaționala Comunistă. Gheorghe Cristescu devine secretar general
1929 – Regele Alexandru I schimbă numele Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor în Iugoslavia
1932 – Iraq devine un regat independent sub conducerea Regelui Faisal I, în urma încetării protectoratului britanic
1946 – Începe procesul subsecretarilor de stat din timpul guvernării Antonescu, în care avea să fie condamnat și Mircea Vulcănescu
1955 – Chivu Stoica devine președinte al Consiliului de Miniștri (prim-ministrul României), înlocuindu-l pe Gheorghe Gheorghiu-Dej
1960 – Jânio Quadros este ales președinte al Braziliei (a ocupat poziția abia din ianuarie 1961)
1989 – Forțe militare panameze eșuează într-o lovitură de stat împotriva lui Manuel Noriega
1990 – Are loc reunificarea Germaniei prin absorbirea Republicii Democrate de către Republica Federală

4 octombrie

1957 – URSS lansează primul satelit artificial al pământului, Sputnik 1
1966 – Fosta colonie britanică Basutoland câștigă independența și devine oficial Regatul Lesotho
1993 – Armata rusă asediază și ocupă Casa Albă, după săptămâni de tensiuni violente între președintele Boris Elțîn și parlament. Întreg conflictul din 1993 a condus la moartea a aproape 200 de oameni
2003 – Moare Elisabeta Rizea (n. 1912), simbol al rezistenței anticomuniste

5 octombrie

1936 – Se naște Václav Havel, important dizident anticomunist, președinte al Cehoslovaciei (1989-1992) și primul președinte al Republicii Cehe (1993-2003)
1940 – Este introdusă legislația antievreiască: comisarii de românizare, excluderea din școli a evreilor și decretele de expropriere a proprietăților rurale evreiești
1988 – Are loc referendumul pentru prelungirea regimului Augusto Pinochet în Chile. 56% dintre alegători au votat „NU”, ceea ce a condus la organizarea de alegeri în anul care a urmat
2000 – Slobodan Milošević este înlăturat de la putere în urma protestelor de masă din Belgrad. Milošević pierduse scrutinul din 24 septembrie, dar refuza să admită înfrângerea în fața liderului opoziției, Vojislav Koštunica.

6 octombrie

1951 – Iosif Stalin anunță, într-un interviu pentru Pravda, că URSS deține bomba atomică
1973 – Egiptul și Siria atacă teritoriile ocupate de Israel din Peninsula Sinai și Golan, declanșând Războiul de Yom Kippur
1981 – Președintele Egiptului, Anwar Sadat, este asasinat în Cairo de către un grup de ofițeri condus de Khalid el Islambouli, ca ripostă pentru semnarea Acordurilor de la Camp David
1987 – Sitiveni Ligamamada Rabuka, autorul a două lovituri de stat în decursul aceluiași ani, declară statul Fiji o republică
2015 – Moare Árpád Gőncz, președinte al Ungariei (1990-2000)