Autor: Ian Black
Titlu: Enemies and Neighbours. Arabs and Jews in Palestine and Israel, 1917-2018
Editura: Penguin Books
An apariție: 2018
Număr pagini: 640
Toate experiențele de lectură sunt subiective. Aș vrea să recomand volumul jurnalistului Ian Black din toată inima, pentru temă, pentru analiza sintetică, pentru stil, dar, dintr-un motiv sau altul, destul de greu de identificat, am o mică reținere. Aveam toate motivele să devorez cartea în două săptămâni, dar lecturarea ei integrală a durat mai mult. Deocamdată, singurul motiv pe care îl pot întrevedea ține de avalanșa de nume, termeni și date, firească dacă ne gândim că vorbim de un secol întreg, dar absolut imposibil de reținut pentru mine. (Am avut aceeași experiență și cu biografia lui Stalin semnată de Simon Montefiore, deși e o capodoperă. Deci probabil că e un detaliu pur personal și insignifiant.)
Aș spune mai întâi că la noi există o ignoranță aproape totală în ceea ce privește afacerile externe și, deci, cunoștințele despre conflictul israelo-palestinian sunt foarte superficiale. În mod paradoxal, istoria lui și mai ales soarta poporului palestinian este o necunoscută pentru foarte mulți evrei, după cum arată Black în repetate rânduri. Aș enumera câteva dintre meritele demersului său, spre luare aminte de către istoricii români (chit că el nu este istoric):
1. Tema este extrem de curajoasă, câtă vreme oricum te-ai poziționa, vei fi hulit de către (cel puțin) una dintre părți, dacă nu de către amândouă. Reușește de cele mai multe ori să fie echilibrat și să dea glas ambelor tabere.
2. Sursele sunt diverse și natural complementare. Trebuie spus că aceasta NU este o carte de istorie, nu prezintă faptele decât în treacăt, ci se concentrează mai degrabă pe impactul lor asupra oamenilor, pe de o parte (prezenți prin declarații ori articole), și asupra politicienilor, pe de alta. Iar pentru cea din urmă, sunt menționați nu doar cei din Israel și diferiții reprezentanți ai palestinienilor, ci și ONU ori Statele Unite.
3. Stilul este agreabil, cu propoziții concise și clare. Este exact opusul stilului nostru, lăbărțat, prolix și tehnicizat. Acesta este motivul pentru care de ceva vreme citesc mai mult în engleză decât în română și lucrul acesta începe să se vadă și în ceea ce scriu eu. Mi-aș dori să o facă și alții.
4. Editarea cărții, nu ar trebui să surprindă, este foarte profesionistă. E o provocare să „spargi” o poveste atât de încâlcită și complexă în capitole care permit o lectură etapizată. Metoda aleasă este cea cronologică, în mare parte, artificială, dar acest lucru nu doar că nu deranjează, ci ajută cititorul.
Par lucruri elementare: o editare bună, un scris cursiv, atenție la elementele umane (fără a cădea în patetic), îmbinarea surselor. Dar ele sunt esențiale pentru succesul unei cărți. Sper să fie preluat de o editură autohtonă. O traducere bună îi poate asigura un succes de piață care să justifice investiția.
Altfel, la nivel de conținut, remarc doar faptul că, așa cum Holocaustul nu te poate lăsa rece, dacă ai ceva uman în tine, nici drama palestinienilor nu este ușor de acceptat. Comportamentul statului Israel față de minoritatea arabă lasă mult de dorit pentru orice om cu principii. Ian Black are însă meritul de a demonstra că există și atitudini de bun simț în cadrul majorității evreiești, nu doar încălcarea sistematică a rezoluțiilor internaționale. Sigur, nici nu avea cum să fie altfel, tonul nu este unul optimist: e greu de văzut o altă rezolvare pentru conflict decât ghetoizarea palestinienilor într-un teritoriu minuscul, lipsiți de orice drepturi sau condiții minime de viață decentă. Dar nici măcar asta nu este o soluție realistă în condițiile unui spor demografic superior al palestinienilor. Conflictul este, fără îndoială, una dintre cele mai spinoase și aparent nerezolvabile probleme politice ale contemporaneității. Noi, românii, ar trebui să Îi mulțumim zilnic lui Dumnezeu că trăim în pace și libertate, într-o zonă prosperă, deși ne place să ne văităm întruna. Și, poate, să nu mai jucăm cu mutatul ambasadei pentru aparente câștiguri politice, ignorând suferințele celorlalte popoare.
