Autor: Keith Lowe
Titlu: Continentul barbar. Europa și urmările celui de-al Doilea Război Mondial
Editura: Litera
An apariție: 2019
Număr pagini: 575
„Nu mai există guvernare – nici națională, nici locală. Nu există școli sau universități, nici biblioteci sau arhive, nu există acces la nici un fel de informație. Nu există cinematograf sau teatru și, cu siguranță, nu există televiziune. […] Nu există bănci, dar asta nu este o problemă, pentru că banii nu mai au nici o valoare. Nu există magazine, pentru că nimeni nu are nimic de vândut. Nu se mai produce nimic: marile fabrici și întreprinderi care existau cândva au fost fie distruse, fie demolate, la fel ca majoritatea celorlalte clădiri. […] Nu există rușine. Nu există moralitate. Există doar instinct de supraviețuire. […] În 1944 și 1945, zone întinse din Europa au fost stăpânite de haos luni de zile la rând.”
România a fost o privilegiată la sfârșitul războiului, pentru că acesta lăsase puține urme pe teritoriul nostru. Sigur, costul uman a fost îngrozitor și la noi, dar orașele s-au păstrat în mare parte nealterate, iar societatea funcționa. Până când nu comparăm situația de la noi cu cea din Europa, această realitate e greu de acceptat.
Am întotdeauna o reținere când citesc cărți cu subiecte extrem de cuprinzătoare, fie temporal, fie spațial, cu atât mai mult dacă e vorba de ambele. Există întotdeauna avantaje și dezavantaje. Plusul este dat, evident, de posibilitatea construirii unei imagini de ansamblu, a unui context și a unui tablou general. Și pentru că suntem tentați de prea multe ori să ne limităm la propria bucățică de istorie, ne scapă motivațiile și înțelesurile marilor hotărâri care nu doar ne afectează, dar chiar ne determină experiența particulară. Așa cum individul, deși unic, provine dintr-o familie și este modelat de către aceasta, la fel și statele există într-o comunitate (tot mai) largă și se influențează reciproc, uneori chiar împotriva propriei voințe. Nicicând nu s-a văzut mai clar lucrul acesta decât în războaiele mondiale și în toată perioada următoare.
Dar dacă nu încape îndoială asupra necesității prezentării contextului general, este la fel de clar că acesta nu are cum să surprindă detalii(le decisive). În concret, o lucrare care încearcă să compare colectivizarea din statele comunist est-europene nu o poate face decât schematic, fiindcă nu are nici spațiul necesar, nici – de cele mai multe ori – cunoștințele aprofundate pentru a o face. E aproape imposibil să prezinți cifrele corecte ale represiunii, de pildă. Lucrăm cu estimări, bombastice ori subevaluate, în funcție de interesele sau ideologia celor care le propun. Am văzut cifre eronate, aprecieri aproximative sau chiar ani greșiți inclusiv la specialiști recunoscuți internațional, ca Tony Judt, de pildă. Mai apoi, există un etos propriu nu doar națiunilor, ci și regiunilor, etniilor ori grupurilor religioase din interiorul unei țări. Atât de multe variabile și particularități fac să fie extrem de dificilă înțelegerea și operarea lor de către cineva care nu e extrem de familiarizat cu ele. Spre meritul lui Keith Lowe, subliniază el însuși de multe ori faptul că aproape toate cifrele și statisticile preluate sunt contestate și contestabile. Din punctul acesta de vedere, avem parte de o onestitate destul de rară.
Dar volumul nu se remarcă doar prin asta. Lowe reușește să descrie foarte bine proporțiile dezastrului european postbelic: avem orașe distruse aproape în totalitate de bombardamente și lupte de stradă, avem masacre legale și răzbunări în afara legii (ce paradox sinistru), avem mișcări de populații fără precedent, cruzime și imoralitate în aproape toate colțurile Europei. Berlinul postbelic înregistra 2000 de arestări zilnic și o degradare completă a conceptului de proprietate: „Toată lumea fură de la toată lumea, pentru că fiecare a fost victima furturilor.” Iar mare parte din reușita acestei descrieri este dată de scriitura simplă, prietenoasă și cursivă. Nu mai puțin importantă mi se pare structurarea în cele patru părți tematice (Moștenirea războiului, Răzbunarea, Purificarea etnică, Război civil) și în subcapitole. Nu tratează doar distrugerea fizică și cea morală, dar și foametea, lagărele, justiția de tranziție, violența politică. Avem un subcapitol chiar despre instaurarea comunismului în România, nu foarte detaliată, dar destul de corectă ca informație. După cum utile mi s-au părut și studiile de caz, precum prezentarea rezistenței antisovietice din țările baltice. Numai dacă ne gândim că Lituania, o țară mult mai mică în suprafață și populație decât Transilvania, a avut circa 100.000 de partizani, reevaluăm puțin situația autohtonă. Pe de altă parte, colectivizarea în statele baltice a fost de o rapiditate pe care Gheorghiu Dej nu putea decât să o invidieze.
Pe scurt și principial: metoda comparatistă este foarte utilă câtă vreme avem informațiile necesare din ambele tabere (dar suntem încă departe de momentul acesta) și mai ales câtă vreme nu i ne închinăm fără rezerve. Personal, cred că mai e nevoie de multe sinteze „locale”, tematice, dar văd și utilitatea volumelor generice. Iar dintre cele din urmă, încercarea britanicului Keith Lowe este categoric una din cele mai reușite și oneste. Traducerea în română respectă cursivitatea stilului (se vede formația de literat a autorului), ceea ce este o mare calitate. Singura scăpare importantă pe care am sesizat-o vine dintr-o lipsă de adaptare sau, probabil, o nefamiliarizare cu istoria recentă: celebra referire a generalului Rădescu la comuniștii „fără neam și Dumnezeu” (o trimitere la acronimul alianței progresiste FND – Frontul Național Democrat) a fost redată incorect ca „fără țară și fără Dumnezeu”, pierzând astfel mult din sensul inițial. Altminteri, ediția este foarte reușită, iar „Kronika” rămâne una dintre cele mai consistente colecții din mediul nostru editorial.
