Autor: Antony Beevor
Titlu: Al doilea război mondial
Editura: RAO
An apariție: 2015
Număr pagini: 893
Am terminat recent de citit monumentala lucrare a lui Antony Beevor despre al Doilea Război Mondial, apărută în 2012, și la noi, prin Editura RAO, în 2015. Pornesc de la premisa că o sinteză a războiului este un efort colosal, necesar (asta m-a și atras să o citesc) și e foarte greu să mulțumești pe toată lumea. Ce alegi să faci, o istorie militară, una politică, una socială, un amestec? Subiectiv vorbind, la felul în care a abordat Beevor tema, detaliile militare le-am găsit de multe ori inutile. Mi-a plăcut, pe de altă parte, presărarea din loc în loc a unor detalii foarte umane despre război legate de condițiile jalnice în care au luptat soldații, despre rivalitățile și lipsa de scrupule a comandanților vestici (ale celor sovietici sunt bine cunoscute deja) ori despre nenumăratele victime ale „focului prietenos”.În general vocea lui Beevor e una echilibrată, ceea ce nu e puțin lucru. Am remarcat și stilul occidental de scriitură (pe care n-ar fi rău să-l aplicăm, în părțile lui bune), încă din start: tomul începe cu povestea lui Yang Kyoungjong, un soldat coreean obligat de japonezi să lupte pentru armata lor din Manciuria, luat prizonier de sovietici după bătălia de la Halhin Gol, trimis în luptă împotriva naziștilor, capturat de aceștia după Harkov și, în cele din urmă, capturat de americani în Normandia, pe când lupta sub a treia uniformă (niciuna a țării sale). Totuși, lectura mi s-a părut îngreunată pe alocuri din cauza exagerării detaliilor militare (deși sunt sigur că fanii istoriei militare vor considera că, dimpotrivă, ele sunt insuficiente) și de traducerea nu foarte inspirată. Cei de la editură au lucrat cu o firmă, ceea ce e o alegere curajoasă, dar nefericită, după părerea mea. Unele bucăți păreau „trase” prin Google Translate. În fine, nefiind deloc un specialist al războiului, am aflat câteva informații foarte interesante și mi s-au întărit unele păreri. De exemplu, că sovieticii au arestat peste 135.000 din proprii soldați și ofițeri în 1945 pentru că îi bănuiau că s-ar fi vaccinat împotriva comunismului văzând condițiile de trai superior din Occident. Sau că fanatismul japonez a întrecut cu mult pe cel german. În fine, că războiul este cel mai îngrozitor lucru de pe pământ, în care nu se înfruntă niciodată cei buni cu cei răi, ci doar oameni fără nicio vină, care își descoperă niște laturi ale lor pe care poate nici nu le bănuiau – totul, din ambițiile, ticăloșia sau demența unor lideri idioți. Să ne ferească Dumnezeu să trecem prin așa ceva vreodată!
