PARTENERI
 
 
 
Konrad-Adenauer-Stiftung - Biroul din România
 
Activitatea Konrad-Adenauer-Stiftung se desfăşoară în cooperare cu instituţii ale statului, partide politice, organizaţii civice, precum şi cu personalităţile marcante ale ţării. Pe baza obiectivelor şi a valorilor noastre, dorim, mai ales în domeniul politicii dezvoltării, să continuăm intensificarea Cooperării Politice la nivel regional şi global. Fundaţia Konrad Adenauer desfăşoară în România activităţi de educaţie politică şi consultanţă încă din 1991. Din 1998 este prezentă cu o reprezentanţă permanentă la Bucureşti. Punctele principale ale activităţii noastre din România sunt:consolidarea sistemului partidelor politice, atragerea tinerilor în viaţa politică, promovarea culturii memoriei, promovarea integrării europene.
 
 
Memorialul Închisoarea Pitești
 

Memorialul Închisoarea Pitești a fost înființat în 2011 și funcționează ca spațiu memorial vizitabil aflat în fostul penitenciar de la Pitești. Misiunea asociației este de a cerceta, documenta și valorifica materialele legate de fosta închisoare Pitești, precum și de a studia sistemului represiv comunist și cinstirea memoriei persoanelor care au suferit în închisori pentru ideile lor anticomuniste ori din cauza apartenenţei religioase, sociale ori etnice.

 
 
Fundațiile Aspera  
 

Fundațiile Aspera din Boston, Massachussets și Aspera ProEdu din Brașov au ca misiune promovarea cunoașterii tradițiilor, culturii, ştiinţei, tehnicii, școlii și istoriei româneşti în Statele Unite şi în spaţiul anglofon, prin activităţi editoriale şi traduceri, precum și facilitarea participării cercetătorilor, elevilor și studenților cu rezultate excepționale la concursuri, conferințe și schimburi culturale și științifice. Cele doua fundaţii sunt creatoarele siturilor Memoria.ro, Romaniainterbelica.memoria.ro şi Aviatori.ro.

 

Fundația Hanns Seidel- Biroul din România

Fundația Hanns Seidel este prezentă în România încă din 1992. Prin susţinerea structurilor societăţii civile şi ale statului de drept în administrație și instituții, prin instruire profesională, prin training managerial, prin stimularea implicării civice și politice, dar și prin proiecte care promovează studiul istoriei recente în vederea asumării și a reconcilierii cu trecutul, Fundația Hanns Seidel se angajează să-și continue misiunea, sub imperiul aceleiași devize, fundamentate pe valori precum democrația, pacea și dezvoltarea.

SONDAJUL CSIC

Cum ați caracteriza Legea nr. 217/2015 (anti-legionară)?

EVENIMENTE
D L M M J V S
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
 
eveniment CSIC
alte evenimente