14
2016 Septembrie
↑ PRINT VERSION    |    ↓ SAVE AS PDF         A | A
Alexandra Toader, Cultul personalităţii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1944-1965)
GALERIE FOTO 1

Autor: Alexandra Toader

Titlu: Cultul personalității lui Gheorghe Gheroghiu-Dej (1944-1965)

Categorie: Cea mai bună carte de debut

Editura: Editura Universității A. I. Cuza

Număr pagini: 408

Pornind de la premisa că fenomenul cultului personalităţii se constituie într-un sistem de venerare a liderului politic, față de care membrii societății se supun, cercetarea de faţă aduce în atenţie mecanismele care au făcut posibilă proliferarea manifestărilor cultice față de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Autoarea urmărește evoluţia şi dezvoltarea cultului personalităţii liderului PMR canalizându-și atenţia pe reflectarea în viaţa politică, socială şi culturală, alături de implicaţiile pe care le-a comportat sau, cu alte cuvinte, „moştenirea” pe care Gheorghiu-Dej a lăsat-o şi maniera în care a fost gestionată de succesorii săi. Cercetarea a ținut cont de imaginile și reprezentările care au gravitat în jurul conducătorului comunist român, instrumentele de transmitere a fenomenului și fluctuațiile cultului personalității, în funcție de evenimentele care s-au succedat în plan intern şi extern.

Alexandra Toader este cercetător ştiinţific doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Priorităţile sale de cercetare sunt axate pe istoria comparativă a societăţilor de tip sovietic. Este interesată, în mod special, de tehnicile de construire şi transmitere a miturilor socialiste şi a cultului personalităţii liderilor politici.

Cartea poate fi cumpărată de aici.

SONDAJUL CSIC

Cum ați caracteriza Legea nr. 217/2015 (anti-legionară)?

EVENIMENTE
D L M M J V S
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31
 
eveniment CSIC
alte evenimente